Pe la 10 ani m-a pus dracu să mă bat cu unu, motivul nu mi-l mai amintesc, oricum era ceva banal, dar am început a ne împărţi pumni de parcă totul era la promoţie. Era mai mare ca mine, şi la vârsta şi la volum, aşa că şi forţa îi era net superioară, dar cum eram la fel de încăpăţânat ca şi acum, doar nu era să mă dau în lături.

Ei, şi îmi dă asta o torpilă în stomac de mă lăsa fără aer. Cad şi nu pot respira. Mă chinui să expir sau să inspir, dar nimic. Asta urlă la mine că aşa merit, că cine mă credeam eu şi-mi mai dă şi un picior în coaste. Eu că disperatul încerc în continuare să respir, dar tot nimic, pur şi simplu aerul nu vrea să intre. Încercările sunt din ce mai violente, cu gura la maxim deschisă, cu gesticulare de mâini, dar nimic.

După puţin timp s-a instalat panică, şi deja mă vedeam mort şi îngropat. Asta nu-mi amintesc, dar din povestirile celor din jur a urmat; după vre-un minut am început să mă zbat foarte tare şi să dau ochii peste cap. Atunci uni au început să ţipe la cel care m-a lovit că mor. Asta, intrat în panică, tipa că nu a vrut să mă omoare, dar şi cu puţină prezenta de spirit se aplecă asupra mea şi mă zguduie tare, întrebându-mă ce am. Eu nimic, tot cu treaba mea cu lipsa respiraţiei.

Când vede că nu obţine nimic mă apasă pe burtă de câteva ori. Încă de la prima apăsare, cel puţin aşa îmi amintesc eu, respiraţia a revenit la normal, dar starea mea de panică cu puţină pierderea a contiintei ia mai trebuit câteva secunde să-şi dea seama că am început să respir din nou.

Norocul meu; băiatul ăsta, ca şi mine mai târziu, participa la nişte cursuri de prim ajutor organizate la şcoală. Chiar mi-a spus că îi venea să-mi facă respiraţie gură la gură, dar îi era ruşine:)).

Aţi fost vreodată aproape de moarte?