In copilaria mea zbuciumata de o imaginatie periculos de bogata, reprezentarile despre cea-care-voi-deveni la 25 de ani erau la distanta stelara fata de realitatea de azi. Nu stiu pe ce baze genetice imi inchipuiam ca voi fi inalta, cu un par lung, blond si matasos ca fetele din Neckerman si cu niste gemeni de sani inimaginabili. Mereu imbracata office, lucram cu niste J.R-i de colegi, dar acasa m-ar fi asteptat Bobby. Imi stabileam intalniri de afaceri la Ritz si vorbeam la telefonul mobil confectionat dintr-o coperta de caiet, un I-Phone al anilor ‘90.

Pentru 26 de ani, planurile erau foarte clare: dupa ce fusesem declarata cea mai desteapta si mai frumoasa femeie din lume (in urma unui referendum mondial), urma sa ma si reproduc, ca sa-mi trimit mai departe perfectele inzestrari. Urmam modelul matern si aveam gemeni: fetita si baiat, nu oricum.

Si-mplinii 26 de aaaani. Acum cateva luni. Si nu numai ca nu sunt blonda, nu sunt inalta si nici urma de double D’s, dar gemenii nu sunt nici in planul planului planului planului meu. Iar de casatorie, nici nu ne mai exprimam.

Bunica-mea risca sa faca atac de cord de cate ori ma intreaba daca ma marit “cu baiatul ala” si eu pronunt un NU raspicat de sincer. Nu, nu ma marit, nici acum, nici la anul, nici peste doi, nici peste 3. De ce? Well, 10 motive pentru care sa NU te mariti:

1. Libertatea

Ti-o amanetezi. Nu stiu daca impresia libertatii tale sau ea insasi, dar parca nu mai poti sa faci ce ti se nazare oricand si cu oricine. Ca de! esti femeie maritata si nu se cade sa pleci la Paris cu o amica. Daca totusi o faci, cei din jur vor statua pe la colturi ca “e clar, ceva nu merge.”

2. Parintii

Lui mai ales (:D) care vor considera ca actul de la primarie este echivalent cu unul de adoptie si deci, au dreptul sa te cicaleasca si sa-ti dea “sfaturi”, pentru ca heeeei, ultimii 10 ani in care te-ai descurcat singura singurica nu se pun. Ce sa mai vorbim de situatia vomitacioasa in care mama soacra ar considera oportun sa i te adresezi cu “mama”, scapand din vedere insignifiantul detaliu al absentei sale de la nasterea ta. Dar na! E dragut sa-i spui “mama” unei straine pe care ai cunoscut-o cu cativa ani in urma.

3. Iti schimbi numele

Cu greu poti convinge un barbat ca numele lui de familie nu e chiar cel mai “de scena” nume din lume si ca poate, daca tot te-a strigat la catalog ani de-a randul “Petrescu”, o fractura identitara nu ti-ar fi tocmai pe plac.

4. Divort

Mai ales daca esti iute la manie si degraba varsatoare de sange, gandul divortului te poate inspaimanta inainte sa spui “da” sau sa intrebi. 😀 Iar daca se mai si intampla, pai atunci sa vezi prapad. Nu cred ca experienta unui divort e tocmai vacanta de Craciun…

5. O hartie nu-ti garanteaza o familie

Asadar, ai acceptat cererea, ati semnat actul, v-ati intors din luna de miere. Ei, acum e-acum. Ce-ti garanteaza ca sunteti, ganditi si actionati ca o familie si ca poti sa te intorci acasa in fiecare seara, ca-n sanul lui Avraam? Nada!

6. Copiii

Dupa ce-ati trecut prin foc si para ca sa fiti impreuna, iata ca se pune si problema copiilor. V-ati casatorit, doar. Ce mai asteptati? Doar n-o sa-i dezamagiti pe cei din jur. O casatorie fara copii e privita piezis. Iar daca, sa zicem, efectuati unul, tot nu e bine. De ce nu efectuati doi? Ce-o sa se faca micutul singurel pe lume?

7. Casa si masina

N-ai casa si masina? O, la la! Mais quelle honte! Faci umbra pamantului degeaba, neispravitule! Tu n-ai acte pe casa si-ti arde de turul lumii?!

8. Taieri de mot, pomeni, cumetrii, nedei

Trebuie sa mergeti impreuna, brat la brat. Ce conteaza ca tu mai degraba ai bea o cafea cu prietenele, atata timp cat fix in acelasi interval orar se petrece o splendita slujba bisericeasca in memoria unui raposat de antumul caruia nici n-ai apucat sa te bucuri?

9. Conceptul de “10 milioane pe o poseta” e subiect de dezbatere in plen

Cat timp esti singur/a, nu te intreaba (sau nu ar trebui sa te intrebe) nici dracu’ ce procent din salariul tau se duce pe asa-zisele “porcarioare feminine”, din gama pantofi, cizme, genti, rochite sau cercei. Eii, cand esti maritata, e alta mancare de peste. Orice cheltuiala trebuie argumentata bugetului de stat, ca de nu, iar esti naspa. Si cine ar vrea sa fie o sotie naspa?

10. Plafonarea

Ai luat-o de sotie, i-ai dat inel, certificat, nume de familie. Doar nu esti prost sa mai incerci s-o impresionezi, s-o mai seduci, sa-i mai aduci flori sau sa-i spui ca “e genul de femeie pentru care s-ar porni razboaie” sau ca “fiecare gest al ei e feminin” etc. Ea ar fi cazul sa se simta si sa inceapa sa-ti gateasca si sa nu mai strambe din nas cand iti culege sosetutele din cos si le vâră in masina de spalat.

Desigur, exista si casnicii fericite, care nu bifeaza niciunul din cele zece puncte. Mana sus!

Cand s-a terminat “Testoasele ninja“, am plans ca un ploaia. Aveam sase ani. Maica-mea mi-a sters lacrimile si m-a consolat spunandu-mi ca vor incepe alte desene siiii mai frumoase decat astea, care o sa-mi placa siiiii mai mult.

Imediat dupa, TVR-ul a transmis Sandy Bell, o telenovela animata cu eroina blonda si codite, posesoare de caine, Tambour (daca-mi amintesc bine), si de “gradina misterioasa”, indragostita de Marc. Dar pentru mine n-a ajuns nici la degetul mic al lui Donatello, Leonardo, Michelangelo sau Rafael.

Am trait cu nostalgia testoaselor pana tarziu, cand le-am revazut la fel de avida, pe sarbi, cu purici si intr-o limba pe care, desi nu o cunosteam, am ajuns sa o inteleg.

Dupa ce toate fetitele de varsta mea au abordat look-ul Sandy (inclusiv io), ne-am pus pe rugaciuni. Asta si pentru ca a urmat “Cartea Cartilor“, frate! Care va mai amintiti? Cu Memo, Adi si Oana. Cum s-au terminat desenele, cum s-a terminat si credinta mea. Stiu ca dadeau nu stiu ce carte daca trimiteai o scrisoare pe adresa redactiei. Bineinteles ca eu n-am avut si a trebuit sa ma minunez la cartea vecinilor de pe scara… Si uite de ce acum trebuie sa compensez lipsa cartii din copilarie cu cizme.

“Macron One” erau mai mult pentru baietei, dar am zgait si eu ochii, ca de! era super-oferta. Pe vremea aia nu-ti permiteai sa ratezi un episod dintr-un serial de desene animate, ca nu pupai decat o jumatate de ora par jour. Frate de cruce cu Macron One era Saber Rider. Mai tineti minte melodia? Saaaaaaabeeer Rideeeer! Tananananana! Hai ca nu cant asa de bine, mai bine ascultati originalul. Si tot pentru baietei, “Michel Vaillant“, pilot de formula 1. Stiu ca era un personaj Niki Lauda. Yes, the Niki. Purta mereu o cagula alba pe fata.

Bai, cum erau Piratii apei negre! 🙂 ) Un fel de Basescu cu multe suvite. Si cu un echipaj deloc diferit de echipa de la Cotroceni.

Nu stiu daca asta e cronologia corecta, dar tind sa cred ca a urmat “Captain Planet“, care, in my humble opinion, nu mai are nevoie de nici o prezentare. The power is yours!

Aproape concomitent, dar ziua, rulau de la 12:30 “Pierre et Isa“, sportivi de profesie. Si nu orice sportivi, ci unii omnipotenti, caci luau aur la toate sporturile. Cata eficienta!

Un fel de vara de-a doua a lui Sandy Bell era Lidia, cunoscuta in cercul ei de interlopi cu porecla “Lidia in jurul lumii”. Inca mai fredonez melodia pe la dus si prin timpanele oamenilor. Un lucru a ramas neschimbat: ca atunci, si acum imi doresc Floare cu Sapte Culori sa-mi creez oooorice rochita vreau eu.

Cand a inceput “Nils Holgerson“, m-am apucat sa citesc si cartea. M-am plictisit repede de amandoua.

In schimb, tare incantata am mai fost de “Perrine“, daca va mai amintiti, fetita careia ii murisera parintii si s-a angajat la fabrica bunicului putred de bogat. Mai tineti minte cum isi facea ea sandale singura din panglici?

Ehehei, dragii mosului, mult a fost, putin a ramas. Dupa ce au fost rasfatate cu Perrine, fetitele au mai chicotit putin si la “Candy Candy“, un fel de Sandy Bell creata. Era prima eroina de desene animate care isi schimba iubitii. Daca la inceput, era indragostita pana peste cap de Anthony, la sfarsit ajunge cu brunetul Thierry (parca).

Tarziu de tot, cand eram in clasa a sasea, a inceput si “Sailor Moon“, un deliciu atunci, un deliciu acum. Unele lucruri nu se schimba niciodata: in special pasiunea mea pentru Mascatul in frac, pe care nu m-am lasat pana nu l-am cotropit in viata reala.

Oare copiii din ziua de azi despre ce-si vor aminti maine?

Sa presupunem ca, in pofida celor afirmate recent, mi s-a pus revolverul la tampla, mi-am intocmit o bocceluta nedemn de mica si am “facut Revelionul” pe taramul vecin celui unde si-a intarcat dracu’ copiii. Sa mai presupunem si ca, pentru accederea la acest nivel superior de existenta, trebuie sa strabati un alt taram, care n-a fost nici al lui Stefan, nici al nostru, ci a urmasilor urmasilor urmasilor etc. Ma rog, v-ati prins ca vorbesc despre Moldova.

De cate ori mergeam cu trenul spre Alltenia natala, ma cuprindea asa o jena cu co-regionalii mei. Ma gandeam ca numai prin partile noastre vecinul de vizavi isi intinde fara nici o jena sosetele maronii spre scaunul tau sau o familie ia pranzul pe baza de ceapa si parizer. Eeeei, dar jena s-a generalizat national odata cu incursiunea moldoveneasca.

Fabulosul calatoriei initiatice a debutat cu un scandal intre impiegat (care din cauza crizei probabil era acelasi cu persoana care anunta venirea trenurilor) si oamenii peronului, in Roman. Cum manifestarea parea fireasca in imaginarul local, nu ne-am impacientat, doar ne-am rugat ca sosirea trenului sa nu ne prinda pe sine.

Ca niste doamne ce suntem, si eu, si distinsa-mi partenera de calatorie, Cristina, am avut locuri la clasa I, evitand astfel perspectiva a sase ore de moţăit in picioare. Am aterizat insa intr-un spatiu indecis configurat, un fel de compartiment necompartimentat. Aglomerat ca dracu. Erau cam trei valize de pe cap de calator.

Specimenele 1 si 2: Cazacii

Ne-am asezat la locurili noastri. Vizavi, un domn si o doamna, corpolenti, mergeau spre Bacau. O jumatate de ora de mers, conform propriilor marturisiri, pentru care nu a mai fost nevoie de descotoşmănire. Au ramas infofoliti in pufoaicele lor cazacesti, inchise pana in gat, cu caciulile lor cazacesti, tuflite pe urechi.

Specimenul 3: Baba

”Ma ofilesc ca o floricica,” imi sopteste tovarasa de drum.

Intorc privirea spre ea: o baba se cocotase pe manerul scaunului si statea asa, patimita, pe-o buca, asemenea unui bărzoi neofit intr-ale clocitului. Bonus: putea ingrozitor. Cristina s-a retras spre mine. Privirea ei cerea ajutor. Si-a vârât nasucul in fular si am mers asa pana cand vecina ei aviara a scoborat.

Specimenele 3 si 4: Aproape-Blatistii

Tata si fiu. Cocalarish. Aveau belet, dar nu de clasa I. Nasul le-a facut observatie: mergeti la locurili voastri.

“Vagonul nostru e departe,” s-au scuzat feţele lor miloage.

“Aici e clasa I, dumneavoastra aveti bilet de clasa a II-a. Mergeti in alt vagon la clasa a II-a, va rog.”

Credeti c-au plecat? S-au prefacut ca se pregatesc de mutare, si-au strans gecile de piele, telefoanele si s-au ridicat. L-au urmarit pe naş cu privirea pana le-a disparut din orizont. Apoi s-au asezat la loc, nestingheriti. Vedea-i-as ţepeni.