Am niste carti de vizita facute acu 5 ani, plus sau minus, si ma gandeam, nu prea profund, sa le schimb. Acu 5 ani le-am facut in stilul de-mi pare ca se fac atunci, adica destul de incarcate. Au pe fata o poza cu un produs, titlu mare, nume, functie, firma, si 15mii date de contact. Pe spate am scris tot ce fac, fara chestii indecente si am mai pus si 4 poze cu produse. Totul color. Destul de incarcate nu?
Cum asta imi e firea, acum ma belesc la orice carte de vizita de-mi cade in mana sa mai vad care e tendinta. Partea prosta e ca nu vad nici o tendinta. Unele sunt extrem de simple si aerisite, altele mai aglomerate ca a mea. Stiu ca aveti tendinta de a zice ca cele simple sunt ale oamenilor mult mai sus pusi si cele incarcate ale celor pierde vara care inca nu-s hotarati ce sa puna asa ca pun tot. Asa ziceam si eu in prima faza, dar mi-a picat si teoria asta.
Am gasit si carti de vizita ale persoanelor care in afara de nume si un numar de telefon nu mai au nevoie de altceva, fiind deja nume grele in domeniu, dar spre surprinderea mea, au cartile de vizita foarte incarcate, chiar fata/verso. Am intalnit si persoane de care nu am auzit, desi ar fi trebuit, si au cartile de vizita extrem de aerisite si cu minim de informatie.
Ce tipuri de cartile de vizita am vazut pana acum:
- albe, cu un nume, functie, un numar de telefon si site. Nu adresa de mail, nu domeniu de activitate, nu logo, nu firma, nu nimic altceva. Daca nu cunosti nimic despre omul asta, trebuie neaparat sa ii vizitezi siteul, ca altfel te uiti ca boul la poarta noua.
- in general tot albe si contin: nume, functie, logo firma, nume firma, slogan firma, site, numar telefon, adresa de mail si eventual adresa. Doar fata, verso nimic. Aici sunt si orizontale si verticale.
- si cele care sunt in genul celor de le am eu acum. Titlu, nume, functie, adresa, mail, numar telefon, site, logo dar si o poza a produslui, asta pe fata. Pe spate sunt insirate produsele/serviciile oferite si ceva poze cu produsele/serviciile oferite.
- carti de vizita gen pliant. Sunt impaturite in 3 si contin o tona de informatie si o tona de poze. Bine, toate relevante pentru persoana de poseda cartile de vizita.
La 1 imi pare foarte riscant. Poti fi in situatia in care omul cauta serviciul oferit de tine, dar sare peste cartea ta de vizita ca nu-si da seama ca tu oferi servicul respectiv.
Cele de la 2 imi par cele mai ok. Ofera destul de aerisit informatia despre tine, dar lipsa pozei, in domeniul meu, poate fi un minus important.
Cele de la 3 mi-au fost bune prietene pana acum. Zic ca au fost si rodnice, doar zic, ca nu pot fi sigur ca altele isi faceau treaba mai bine. Doar ca atunci cand vad prea multa informatie ingramadita ma duce cu gandul la lipsa unei identitati clare si asta nu prea da bine.
Cele de la 4 imi par o exagerare de a comasa informatia si duce la o disperare de-a convinge, Stim de la sprite ca fetele simt baieti disperati. Aici trebuie sa recunosc ca le arunc de cum le primesc, exceptie face cand stiu ca imi trebuie curand serviciul sau produsul oferit.
Asa ca dilema mea este intre cele de la 2 si cele de la 3.
Voi cum aveti cartile de vizita? Daca nu le aveti, atunci cum le-ati face?