tot ce-mi doream erau puţin mai mulţi bani şi fără întâmplări nefericite înainte de chestii mai importante din viaţa mea, cu restul mă descurcam eu. asta i-am cerut lui dumnezeu din clasa a 4-a până într-a 7-a când mi-am dat seama că e la fel de real ca Mos Crăciun. e normal să mă simt gelos pe ăia care freacă pula, primesc cam tot ce le pofteşte inimioara, toată lumea îi respectă, nu cad niciodată ţapi ispăşitori şi n-au parte de întâmplări nefericite înainte de chestii mai importante de viaţa lor. ies afară şi mă lovesc de retardaţi care mă iau pe mine la mişto pentru cele mai nevinovate aspecte, dar tot mă chinui să nu-i bag în seamă sau mă supăr şi mă car de acolo cu ideea că ei sunt vaide morţii lor şi va veni şi ziua aia când o să-şi dea seama de asta.

ei sunt cei pe care i-am înjurat de foarte puţine ori, pe care i-am ajutat cu chestii mici (dar folositoare) sau cu care am râs până m-a durut burta. nu mai contează, nu ştiu cum se întâmplă, dar tot eu ajung să fiu retardatul depresiv. chiar m-am săturat să mă plâng pe blog în legătură cu diverse lucruri, să cred că o să vină şi ziua aia (din care o să-mi fie şi mie mai bine), să fiu “prieten” doar pentru favoruri, să mă prefac că nu merit mai multe, să nu fac nimic şi tot eu să fiu de vină, să mai sufăr prezenţa unora sau să le suport comentariile penibile de deştepţi futuţi în cur.

futu-vă morţii în gât de viermi, v-aţi făcut toţi şmecherii şi gagsterii pulii dintr-o dată. nu mai poţi să mergi pe stradă că dai de vreun limax slinos de un metru şi o flegmă care e văr sau prieten cu vreun şef de trib, iar el crede că-şi permite multe fără ca tu să-i dai replica, necontând că-l bate mă-sa de-l stinge doar dacă-l aude înjurând. sunt peste tot şi din ce în ce mai mulţi. adevărul e că de la tastatură toţi aveţi pulă de scoţian, fizic de sportiv şi relaţii de traficant, dar atunci când ieşiţi timizi din bloc ca să vă luaţi o sticlă de suc de la magazin se schimbă foaia.

tu citeşti multe cărţi, de căcat, dar sunt cărţi, dă bine atunci când spui cuiva de asta. degeaba, creierul ăla îţi coace numai căcaturi pe care apoi face greşeala să ţi le şi pună în gură. din generală înveţi că nu se pune punct în titlu, dar ce contează, eşti atât de deştept/deşteaptă încât poţi sfida gramatica. părinţii ţi-au zis că eşti inteligent/inteligentă, dar probabil şi ei sunt la fel de proşti ca tine. n-ai cu ce aşa că nu mai critica aiurea, nici măcar ca să te aflii în treabă.

îmi fac prea multe probleme pentru nimic de la un timp şi devin mai agitat, nervos şi trist cu fiecare zi ce trece. când mă fac mare, promit să uit de unde am plecat. respect celor care se prind ce tot vreau să îndrug cu postul ăsta.