urăsc măștile astea și moda care s-a creat cu ele. acum e fason, nu precauție.

te duci, îți cumperi masca de la farmacia de lângă tine, nu-ți pasă că-i cea mai ieftină și proastă, dar e un accesoriu “must have” pentru acest sezon. ți-o pui pe față, prima dată invers. îți dai seama după ce râd cățiva de tine și o întorci. mergi ce mergi cu ea, o grămadă de priviri ațintite asupra ta. mission acomplished. ajungi la școală, începe să te incomodeze, o lași pe bancă, se adună toate bolile și microbii emanați de flegmele colegilor tăi prin clasă în ea, după care tu o pui din nou la bot.

teoretic mergi cu botul într-o pungă de gunoi. îți mai tragi câteva poze, așa, că dă șic. ajungi acasă, începi să te simți rău. faci febră, te dor mușchii, strănuți des, îți curge nasul. ajungi la spital, stai în carantină că ești suspect(ă), aflii că ai porcină. game over. stai la tratament antiviral acasă câteva săptămâni, îți revi într-un final. ajungi la școală din nou, te aștepți la câteva primiri călduroase ale colegilor, dar toți arată spre tine cu degetul zicând răutăcios: “bîhâhââ, infectatul/infectata”. game over, again.

mai târziu aflii că defapt masca aia e una chirurgicală, ca să nu le sară medicilor sânge-n nas și gură și practic nu avea niciun folos, asta în afara herpesului care l-ai făcut la colțul gurii din cauza microbilor ce se acumulaseră în ea. nah, trece mai greu. știi, atunci când ți se spune să nu o dai jos de la gură, ți se spune cu un anumit scop.

the end.