Citind cum Marian se supără pe Valentine’s Day şi cum îşi recunoaşte greşeala, mi-am amintit că nici eu nu credeam în dragoste până mai de curând. Vedeam cum este lăudată dragostea şi mi se părea ciudat. Nu ştiam prea bine despre ce e vorba, aşa că nu prea înţelegeam de ce atâţia oameni cântă un sentiment care mi-era străin.

Acum ştiu despre ce e vorba. Şi e minunat! Nu credeam că aş putea vreodată să am sentimente aşa de puternice pentru o fată care nu mi-e rudă. E minunat să vreau doar să dăruiesc fără să aştept ceva în schimb. E minunat să o ascult povestindu-mi despre ziua ei de lucru sau despre diferite mărunţişuri care m-ar plictisi de moarte dacă mi le-ar povesti altcineva. Când sunt cu ea am răbdare, sunt înţelegător, tandru, ascult cu plăcere. Să o ţin în braţe, să o sărut, să o privesc, să o mângăi, să o aud râzând, să o văd zâmbind, să o privesc dormind, să fiu cu ea tot timpul, cam aşa arată fericirea pentru mine.

Filmele de dragoste nu mă mai plictisesc. Cântecele au o altă semnificaţie pentru mine. Sunt mai puţin cinic, mai empatic. Am oricând motive să zâmbesc. E bine să fii îndrăgostit!