Nimic…
Nimic nu e ceea ce pare. si poate nu ar fi atat de rau, dar nici eu nu sunt ce-mi par.
Ma pierd in fiecare zi departe de un ideal pe care am scris “muzica” si ma doare, ca zilele-mi sunt umbre pe chip. Vor sa ma invaluie, pentru ca le las si mi-e indiferent fara EA.
Intreb in fiecare clipa un colt de perete poate se va indura si-mi va raspunde cum de s-a intamplat, cum as putea altfel.

tot universul pare ranit si totul in jur e rece nefiresc, de parca dragostea din lume s-a ascuns in muzica pe care numai unii norocosi o mai pot auzicu adevarat dincolo de sensul unor cuvinte. Si eu care credeam ca muzica e unica, e singura care face sa fuga realitatea. Pai…e. Nu pot scrie postu ca pe o capodopera, asa cum nici soarele azi nu poate crea nimic monumental.