da, avem 16 ani, pubertate, revoltă puerilă, teribilism, ălea ălea, dar s-a gândit cineva că poate ăsta e un fel de pretext? părinții n-au dreptate în nici jumate din cazuri. dacă stai să gândești teoretic și practic o să ajungi la aceeași concluzie ca și mine acum, dar și peste 10 ani. dacă nu erau chiar persoane care să-mi spună asta, nu mă mai oboseam și eu s-o repet.

“stai toată ziua și nu faci nimic în casă”- asta auzim destul de des unii dintre noi. poate că e adevărată în unele cazuri, dar cel puțin în al meu nu e. prietenii știu de ce. am observat că astfel de replici sunt folosite de părinți când sunt copleșiți de situație și rămân fără muniție, ca și comedianții ăia care după ce-și termină ultima glumă bună încep să reproducă altele mai vechi, inspirându-se din bucata de hârtie lipită în palmă.

– nu ai voie să te duci!
– păi da’ oricum mă întorc devreme și cu taxi, cu mai mulți.
– tot n-ai voie să te duci!
– de ce?
– ăăă, păi … pentru că sunt mulți golani afară noaptea, de aia
– &#@$#%!@$$%&^%&*&T** !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

aici ai două variante: ori continui să te cerți cu ei, fiind conștient de faptul că sunt încuiați și nu vor ceda nici acum, dar nici în următoarele 15 minute, că doar speranța moare ultima, ori le dai pace și nu te mai obosești să-i explici orbului unde se uită ca să vadă răsăritul. te faci tu mare, pleci din casă și o să-ți simtă lipsa că nu mai are cine să le dea cana cu apă la bătrânețe. aici te piși pe ei, dar e deja prea târziu.

concluzia, încă o dată, e că faza cu vârsta și o să vezi când te faci mai mare nu se aplică mereu. când nu se aplică, e timpul să-ți pui întrebări și să te gândești cum ai ajuns tu să faci asta dacă de fapt voiai să procedezi altcumva. presiunile părinților? aaa, da, se poate, distrug vise.