Era o caldura de nedescris. Aerul, dilatat, se ondula ca-ntr-un western vechi, cu broboane de sudoare pe frunte si trageri de suflet autentice. Alergasem pe pietrele caldaramului in niste tocuri de zece, tarand priviri nedumerite in urma mea. Dar trebuia s-ajung. M-asteptau. Le-am citit nemultumirea pe chipuri. Stiam ca tin la punctualitate, dar nu m-asteptam sa reactioneze chiar asa. Ceva se schimbase. N-as fi putut spune cu exactitate ce.

Confortul pe care mi-l dadea altadata compania lor se transformase intr-un repros pe care stiam ca-l merit, dar speram ca intr-un final il vor face uitat si ma vor reprimi in cerc, ca pe una de-a lor.

N-a fost atat de simplu pe cat m-as fi asteptat. Nici eu nu stiu cum, dar m-au ademenit intr-o pivnita intunecata. Bezna de sicriu. Zadarnic ochiul cauta avid o licarire, cat de mica. Nu era de gasit. Mergeam drept inainte, pipaind prudent cu piciorul si tinandu-ma de umerii fetei din fata.

Mi-au impins un scaun. M-am asezat. M-au anuntat ca am in fata un bol. Eram nevoita sa gust. Altfel n-as fi scapat vie de-acolo. Am infipt lingura in ceva de consistenta zapezii dupa inghet. Am gustat tematoare. Crusta de ciocolata. De jur imprejur, fructe zemoase si parfumate. Desi familiare, n-am reusit sa le identific pe loc. Tarziu mi-am dat seama ca nu puteau fi decat afine. Am sfaramat intre dinti migdale. Nu era rau deloc. Delocios chiar si pentru un om care nu prea agreeaza inghetata.

Totusi, intunericul ma apasa printr-o forta nevazuta si-mi dadea senzatia ca toate obiectele vin spre mine. Am aruncat lingura in bol si-am zbughit-o spre prima raza de lumina.