Poate doar eu am avut neplacerea sa-i intalnesc. Poate doar eu am numarat in gand pana la 10 de mii de ori, sperand naiv ca ma voi calma si ca nu-mi va scapa vreo replica tintita, de care sa-si aminteasca si stranepotii.

Cata intelepciune si cumpatare iti trebuie sa-ti inghiti cuvintele gogâlț, gogâlț, doar ca sa nu faci respectiva persoana sa se simta asa cum e: prost, dar prost de tot.

Vi s-a intamplat sa aveti neplacerea de a intalni oameni care, din prima vorba, imediat dupa salut, sa va scaneze din cap pana-n picioare si-apoi sa va atraga atentia, pe un ton miorlaitor, aproape compatimitor, prefacut si mustind de rautate ca o baclava in sirop, ca parca parul nu-ti mai sta la fel de ondulat, ca parca ti-a sarit oja pe o unghie, ca parca ai facut si un pic de burtica?

Si Doamne fereste ca ei sa fie niste fiinte sculptate de mana michelangeliana, cu trasaturi conturate la comanda lui Rafael, cu gusturi decantate sub atenta supraveghere a lui Lagerfeld sau lecturi de inaltimea lui Hegel. Nicidecum. O micime de fiinta. Plata, rautacioasa, cu inflexiuni josnice.

Toate aprecierile de mai sus n-au niciun farmec daca nu sunt rostite cu parere de rau, milos, cumva jenat, ca si cum o slutire de cod rosu s-a abatut asupra ta sau ti-ai pierdut cel putin jumatate din par.

Si-atunci stai si te gandesti: de ce? Ce-o mana pe ea in lupta? Ce obtine daca te critica pe tine pentru toate fleacurile, pe care insisi Simon Cowell si Anna Wintour le-ar trece cu vederea, cu blandetea impaciuitoare a unei bunicute?

De ce simte nevoia sa-si justifice propriile neajunsuri comparandu-se cu tine? DE CEEEEEEEEE?

Voi ati patit-o?