Exista doar decizii inlantuite si contexte in care poposesti in urma altor decizii. Toate ale tale.

“Ce-o fi sa fie oricum va fi” si “asa a fost sa fie” nu manifesta un raport de congruenta cu harta mea mentala. Refuz sa cred ca viata mea e scrisa cu litere cursive pe un perete si ca eu nu fac decat sa duc la indeplinire ceva prestabilit.

Sigur, printre cei care citesc aceste randuri se numara si fatalisti. Oameni care se lasa-n bataia vantului si pentru care destinatia este mereu o necunoscuta. Care nu-si cartigrafiaza vietile cu puncte A, B, C, D si care n-au la finalul fiecarui traseu cate o fisa de parcurs. Rau n-o fi nici asa.

Dar, cum la mine ratiunea preceda simtirea, n-am cum sa ma supun aceluiasi sablon. Ar fi pierdere de minti ideea conform careia nu-s decat un actor care joaca un rol intr-o piesa. Ironic scenarist am avut pana acum!

Cum mai poti tu sa tragi de tine si sa te-aduci pe calea cea dreapta daca stii ca orice carare ai urma, tot in acelasi punct ajungi? Cum mai poti sa cantaresti decizii in balante de o precizie farmaceutica? Cum mai poti sa te-ntorci pe aceeasi bucata din acelasi drum, ca acul care coase tivul unei fuste inflorate? Sau poate tocmai in asta consta frumusetea.