Tot ce ajungi sa simti, tot ce ajungi sa speri, sa vrei sa dai si totodata sa vrei sa iei, se pierde odata cu tine. Te uiti in jur e alta lume, alta gandire, alt aspect. Ai fost aici vreodata sau e prima data cand mergi cu pasi incet spre propria ta personalitate. Oare ai o personalitate a ta sau ti-ai facut-o din ramasitele fiecarui individ pe care l-ai cunoscut si ti-a placut ceva anume, acel ceva care probabil iti lipsea de multa vreme, ceva ce te-ar fi completat ca persoana, ca intelect. Oare tot ce acumulezi o viata intreaga se pierde pe parcurs prin anumite experiente sau se acumuleaza si ajungi la apogeul persoanei cu care te-ai afisat tot timpu de la nastere?

Gandeste-te ca tu nu exista fara acel “tu” negativ, fiecare parte buna isi are parte proasta. Si ce se intampla atunci cand partea proasta o depaseste pe aia buna? Te intrebi, oare asa e bine? Insa nu te auzi decat pe tine chiar daca ai acumulat o groaza de cunostinte care teoretic ar putea sa-ti raspunda usor la aceasta intrebare. Totusi omul se intreaba, oare asa este bine? Si totul se termina printr-o ultima fraza care ramane dincolo de ani.