Sunt o atleta in imaginatia mea. Bogata. Ma inchipui uneori facand flic-flacuri si tzukahare pe strada sau cate-un triplu Ritberger la metrou. Totusi, din dorinta mea de a-i proteja pe cei din jur – care ar ramane uluiti de capacitatile mele atletice – incerc sa ma abtin cat pot.

Bine, un sotron, din cand in cand, e binevenit. Mai ales cand iti inchipui liniile trasate undeva pe trotuar, il sari, iar oamenii din jur nu pricep daca esti nebuna sau esti doar nebuna.

Ma intreb cati dintre voi aveti genul asta de reverie. In care va inchipuiti cum ar fi sa. Sa alergati 100 de metri in 9 secunde, sa va dati peste cap in aer, sa tot felul de dracii de-astea. 😀 Hai, marturisiti, ca nu vreau sa ma simt singura in lumea mea si-asa pustie. Si trista, conform unei comentatoare. Care are o viata vesela.