Da, stiu ca a trecut pastele, dar eu azi am mancat ultima felie de cozonac si singurul regret e ca nu mai e.

Nu stiu cati o fac, dar noi nu facem cozonac in casa. Nu stiu cat de greu sau usor e, ca povesti cu iubirea de trebuie sa o pui in crescutul cozonacilor, sunt destule si unele de groaza, poate ca de asta a mea mandra nici nu a incercat.

Pana la pastele asta tot cautam gustul de cozonac de-l simteam la tara prin diferite peripetii de craciun sau paste. In primul rand e plin, da plin, nu vrajeala. Are cacao din plin, are stafide cat cuprinde, are rahat, are nuca suficienta sa-ti incante spiritul, are coca pufoasa si fina de se topeste in gura.

Si da, am gasit cozonacul asta la o patiserie in Constanta. Dupa cum zice si la descrierea lor “NU FOLOSIM NICIODATA PREMIXURI in procesul nostru de productie.” Stiu cat de important e ca totul sa se faca pe cale naturala, fara congelat rapid, fara decongelat la foc automat, fara stat in stare de criogenie poate si cateva luni. Si mai zic ei ca au materie prima naturala.

Nu stiu cat de credibila e treaba, dar mergand pe gust, ca eu doar atat pot interactiona cu produsele lor, zic ca este mai bun ca in alte locuri, deci trebuie sa fie ceva in plus. Sper doar sa nu fie un incredient “secret” care sa-mi taie pe vecie cheful de cozonac.

O alta bila alba pentru rezistenta. Au trecut 12 zile de la paste si 13 de cand am luat cozonacul si s-a pastrat binisor acea ultima felie. Nu, sub nici o forma nu mai avea acelasi gust ca in primele zile.

Sunt convins ca nu am ramas ultimul om care apreciaza un cozonac bun, si ma gandesc ca si voi ati gasit de cumparat un cozonac care v-a intregit relatia cu stomacul, asa ca nu ar fi rau sa facem schimb de experienta.

Cei de l-au facut acasa, daca nu au de gand sa-l faca la scara industriala, mai usor cu luda, ca imi faceti pofta :).